Lady Gaga

Să-i ierte Dumnezeu pe cei 35.000 de fani care au luat parte aseară la evenimentul satanic de maximă intensitate! Diavolul e pe pământ și se ascunde sub chipul lui Lady Gaga.

Cum au putut să cadă sub vraja Satanei? Cum au putut să sfideze legile creștine? Acest Antichrist contemporan a corupt mințile oamenilor mai slabi de înger, i-a atras în partea întunecată a desfrânării, i-a prostit, i-a manipulat.

Zeci de mii de suflete au decăzut în urma ritualului ocult și alte milioane de suflete sunt atrase involuntar în această vâltoare masonică inițiată de “Curva omenirii”, ce întruchipează cea mai de jos speță a firii umane.

Biserica nu a fost de acord încă de la început. Până și prea-creștinul Gigi Becali este total scârbit de prestația păcătoasei de Lady Gaga!

Au fost și alții care au încercat să oprească această propagandă satanistă, dar în zadar. Forța răului a fost mai puternică.

Și, totuși, cum au putut s-o primească pe această creatură în București, în România, într-o țară creștină? Din cauza asta ne merge nouă atât de prost.

Ce Lady Gaga? Aia e voce? Alea-s melodii? Asta a câștigat 5 premii Grammy? O înnebunit lumea! Nici nu poți să dai din fund pe muzica ei... Mai bine îl aduceau pe Nicolae Guță, care e creștin, și făcea un show live și extraordinar.

Feriți-vă, oameni buni! Împotriviți-vă Diavolului! Iar data viitoare, ca să nu cădeți în ispită, înarmați-vă cu mai multe cruci sfințite, cu aghiazmă și tămâie și, nu în ultimul rând, să nu uitați de Biblie!

Amin!

** Acest post este 100% sarcastic, dedicat, în mod special, prea-credincioșilor!


Piața Constituției plină de "sataniști":

Nu sunt fan înrăit, îmi plac doar câteva melodii ale ei. Totodată, îi apreciez vocea, originalitatea și faptul că ea chiar face un show adevărat. Poți să spui despre ea că e excentrică, nonconformistă, dar în niciun caz că e diavolul în picioare.

Iar ...  melodia mea preferată este:

Femei vs. Bărbați

         Nu poate nimeni să nege faptul că istoria a fost de partea bărbatului. Încă din epoca de piatră, bărbatul a fost conducătorul. Și asta nu datorită inteligenței sale, nici a strategiei manipulative, nici a integrității și nici a preciziei. Singurul lucru de care s-a folosit a fost natura cu care e înzestrat, mai exact forța fizică!!

De aici și superioritatea unui bărbat față de femei.

Astfel, femeile au fost OBLIGATE să facă numai și numai ce vroia bărbatul, neputând sub nicio formă să-i iasă din subordine. Femeia s-a ocupat mult timp de gospodărie și de creșterea copiilor. Nu spun că bărbații duceau o viață ușoară, pentru că ei erau cei care se duceau la vânat, fiind indispensabili și în munca agricolă. Ceea ce contest este relația dintre cei doi, aceea de subordonare. Bărbatul era (și încă mai este) liber să facă ceea ce vrea, o libertate la care femeile doar visau (în mintea lor, pentru că oricum nu aveau dreptul la o opinie).

Revin puțin într-o periodă mai apropiată de prezent și anume la generația bunicilor noștri, poate chiar și a părinților...  Atât bunicul, cât și bunica (mă refer, în special, la cei care locuiesc la țară) se duceau amândoi pe câmp la prășit, cules, săpat ș.a.m.d., dar atunci când venea vorba despre treburile casnice, bunica era cea care se ocupa de tot. Bunicul se așeza la masă atunci când era gata mâncarea, bunica o servea, aducea tot ce trebuie, bunica strângea, bunica spăla vasele la sfârșit. Cu alte cuvinte, bunica era cea care se învârtea ca un titirez la picioarele bunicului, iar bunicul nu ridica nici măcar o scamă de pe jos ca s-o ajute. Și nu e deloc ușor să strângi după alții, nu e deloc ușor să te ocupi singur de creșterea copiilor, iar la cea mai mică greșeală a lor (a copiilor)... vina să pice tot pe femeie.

Se știe că o lungă perioadă de timp, femeile n-au avut nici măcar dreptul la vot (cam până în anii 1918-1920) și chiar dacă, în teorie, au obținut acest drept, în practică, ele votau tot după cum le dictau bărbații.

Religia a fost o altă armă pe care a folosit-o bărbatul pentru a rămâne la “putere”. Indiferent că a fost inventată sau că pornește de la un sâmbure de adevăr (pentru că oricum există ipoteze cum că multe astfel de documente/dovezi/fapte sunt ascunse, din diferite motive), mesajul transmis legat de subiectul în cauză este unul și același: lumea se împarte în două categorii: oameni și femei.

Luând în considerare toți acești factori (plus alții pe care nu i-am menționat) ce au pornit de la forța fizică cu care au fost înzestrați, bărbații au avut LIBERTATE, iar femeile au fost constrânse și considerate inferiore din toate punctele de vedere, social, psihologic, juridic, religios, politic, etc.

Consecințe:

Bărbatul a inventat focul, armele, roata, curentul, telefonul, becul, internetul. Avem exemple ca Einstein, Picasso, Newton, Mozzart. Cei mai buni bucătari sunt bărbații, cei mai buni scriitori, cei mai buni în toate.... sunt bărbații. DAR, toate acestea pentru că au avut acea libertate despre care vorbeam. Un bărbat dacă are înclinație înspre activitățile gastronomice, atunci, bineînțeles, că va excela în acest domeniu, pentru că o face din pasiune și NU din obligație (facând referire la femei). Un bărbat dacă este pasionat de beletristică, atunci își va lua tot timpul necesar  pentru a face rost de inspirație și de a scrie liniștit, folosindu-se de femei pentru curățenie, mâncare, sex sau orice are nevoie.

În schimb, femeile au fost ținute în urmă de către societate. Fiind prinse în cultul domestic și neavând voie să iasă în “lume”, ele n-au putut să dezvolte un alt talent în afara treburilor casnice. Nu aveau dreptul la o părere. Nu erau tratate cu respect. Erau subjugate, discriminate, subestimate, bătute (de cele mai multe ori fără motiv, ci doar ca bărbatul să-și redemonstreze superioritatea), înjurate și constrânse de orice libertate.
          Suntem considerate “sexul slab”, doar pentru că nu avem înălțimea și forța fizică a unui bărbat. Mai sunt și teorii, conform cărora “am fost concepute din coasta bărbatului” sau că am fost prevăzute inițial cu un penis, care nu s-a dezvoltat suficient.
Dar hai să fim serioși!

Astfel, au apărut mișcările feministe ce au revendicat lupta împotriva inegalității de gen și au promovat afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale.

Venise vremea ca femeile să demonstreze că ele nu sunt făcute să stea numai la cratiță. Venise vremea ca femeile să fie independente și libere să poată evolua pe ce plan vor ele. Venise vremea să avem drepturi egale. Ultimele studii au arătat ca numărul femeilor care s-au remarcat în domenii științifice, politice (sau altele care erau "destinate" bărbatului) crește pe zi ce trece.

Nu există egalitate între bărbați și femei, dar se completează perfect unul pe altul. Suntem diferiți atât din punct de vedere al constituției corpului, cât și al constituției creierului și, implicit, al gândirii, dar asta nu înseamnă că unul îi este superior celuilalt. Să nu uităm, totuși, că există și nenumărate exemple de "bărbați - fetițe" și "femei - bărbătoase".

De aici și vorba, cu care închei, că ȘI FEMEILE AU "COAIE!!" (la figurat, bineînțeles). 

**Ceea ce am vrut să spun la sfârșit este că din ce în ce mai multe femei ocupă locuri în conducere și chiar se descurcă foarte bine în postura respectivă. Există și păreri contra, dar asta doar datorită preconcepțiilor bazate pe niște fapte ce au evoluat în favoarea bărbatului, din motivele menționate mai sus. Nu spun că unul e mai bun decât celălalt, doar că n-ar trebui să existe discriminări de gen, mai exact, ar trebui să avem drepturi egale. Nu spun nici că toate femeile sunt puternice, așa cum există și foarte mulți bărbați pămpălăi. Însă, bărbații suferă de un orgoliu de nemăsurat, iar femeile încă sunt inhibate, din cauza unor preconcepții greșite. Altfel spus, bărbații se supraestimează, iar femeile se subestimează.

Și cum coaiele au devenit un simbol al puterii și al încrederii în sine, am ajuns la concluzia că și femeile au coaie, chiar dacă încă nu și le arată!! 

Redundant

Urechile noastre ar trebui sӑ aibӑ un buton de on/off pentru a nu auzi toate debitaṭiile celor din jur. Surplusul de informaṭii inutile dӑuneazӑ grav sӑnӑtӑṭii auzului dumneavoastrӑ, iar timpul pierdut nu se mai poate recupera niciodatӑ.

Cu toṭii avem un prieten “maestru” în arta povestirii ṣi de fiecare datӑ când ne întâlnim cu respectivul, el vorbeṣte, iar tu spui în mod repetat doar: “aha, aha, aha”. Are un stil de a povesti ceva, de parcӑ ar scrie o întreagӑ beletristicӑ, neomiṭând nici cel mai mic detaliu, iar dacӑ se întâmplӑ sӑ mai încurce faptele cronologice, se întoarce ṣi o ia de la capӑt. Si parcӑ încerci sӑ-l asculṭi, dar gândul îṭi zboarӑ involuntar în altӑ parte. Atâtea detalii, atӑtea paranteze, atâtea cuvinte irosite pe relatӑri anoste. Vai, ṣi au trecut abia 10 minute de când a început sӑ vorbeascӑ…

Sunt niṣte lucruri în viaṭa asta pentru care chiar nu se meritӑ sӑ-ṭi baṭi capul. Existӑ oameni proṣti cu care n-are rost sӑ vorbeṣti. Nu încerca sӑ le explici cӑ n-au dreptate, nu te certa cu ei (pentru cӑ de cele mai multe ori, muṣchii lor minte nu are), dar, mai ales, nu-ṭi obosi gura sӑ le spui: “Bӑ, eṣti prost!”, pentru cӑ oricum nu or sӑ te înṭeleagӑ. Deci cu ce folos sӑ pierzi timpul aiurea?

“Home, sweet home” sau “There’s no place like home”. Oare? Eu una, dacӑ stau sӑ mӑ gândesc, aṣ putea numi cel puṭin o sutӑ de alte locuri mai bune decât… acasӑ.

Vrei sӑ te desparṭi de cineva ṣi nu ṣtii cum? Atunci foloseṣte replica asta: “It’s not you, it’s me”! Acesta este cel mai diplomat ṣi, totodatӑ, cel mai ipocrit mod de a te despӑrṭi de o persoanӑ.

Ai examen peste câteva zile. Trece timpul aiurea, gӑsindu-ṭi tot felul de alte ocupaṭii, mai puṭin sӑ înveṭi. Iar la momentul cu pricina spui: “Doamne ajutӑ!”. Vorba asta mӑ face sӑ-mi amintesc de conversaṭiile cu persoanele în vârstӑ, care de fiecare datӑ încheie cu: “Sӑ te ajute Dumnezeu”… Deci, aṣ putea sta degeaba ṣi, rugându-mӑ, Dumnezeu (ca prin minune) m-ar ajuta cu tot ce am nevoie…

România este ṭara promisiunilor deṣarte. Când un politician promite este ca o raṭӑ care latrӑ, împunge ṣi fuge. Autostrӑzile vor fi construite din materiale proaste ṣi cu douӑ viteze: încet ṣi foarte încet, iar salariile vor creṣte imediat ce se închide la Non-stop!

Cele mai de prisos cuvinte pe care le-am auzit în viaṭa mea sunt: “Imi pare rӑu!” Pe deasupra, sintagma asta este una dintre cele mai prefӑcute afirmaṭii. Exemple: întârzii, uiṭi ceva/pe cineva, amâni un lucru, înṣeli, trӑdezi, minṭi etc etc - ṣi închei cu “Imi pare rӑu!”, adӑugând sau nu justificarea de rigoare. Din aceeaṣi clasӑ: “Imi cer scuze”, care nici mӑcar nu e o sintagmӑ corectӑ. Adicӑ îmi cer, EU MIE, scuze? (“îmi” – pronume personal, formӑ neaccentuatӑ, cu funcṭia de complement indirect) Corect este: “Iṭi cer (eu ṭie) scuze!”. Totuṣi, ai putea spune doar atât: “Stiu cӑ te-am facut sӑ aṣtepṭi, dar m-a reṭinut o scamӑ”, fӑrӑ ipocritul “îmi pare rӑu”, pentru cӑ astea sunt doar niṣte vorbe aruncate în vânt. Ori chiar îṭi pare rӑu… Hmm… Mai exact cum vine asta? Si pe mine cu ce mӑ încӑlzeṣte?

Mai rӑmâne o vorbӑ care mӑ face sӑ râd de fiecare datӑ când o aud: “nu voi mai pune gura pe bӑuturӑ niciodatӑ!”.

Concluzia este simplӑ. Citez: "Cuvintele sunt de kkt”! (D. O.)

Prietenie

Stau câteodatӑ ṣi mӑ gândesc la trecerea timpului, la anii care au trecut, la prezent ṣi la viaṭa care mi-a mai rӑmas de trӑit. Am avut parte ṣi de bune, ṣi de rele, dar tot timpul am încercat sӑ învӑṭ din propriile-mi greṣeli.

Odatӑ cu trecerea anilor, am cunoscut mulṭi oameni. Pe unii doar pentru o zi, pe alṭii pentru o perioadӑ mai lungӑ, dar pe care i­-am pierdut pe parcurs sau care chiar au rӑmas, ṣi pe alṭii pe care i-am cunoscut recent ori urmeazӑ sӑ-i cunosc. Am fost ṣi sunt înconjuratӑ de tot felul de oameni, începând de la cei de cea mai joasӑ speṭӑ pânӑ la cei pe care îi idolatrizez. Consider cӑ ai ce învӑṭa de la oricine, chiar dacӑ intrӑ în categoria : “Aṣa nu!”.

Imi plac oamenii foarte tare, deṣi cel mai bine mӑ simt singurӑ. Poate sunӑ egoist din partea mea, dar ṭin foarte mult la spaṭiul meu personal ṣi nu mӑ refer neapӑrat la spaṭiul fizic, ci la gândurile mele. Existӑ o vorbӑ pe care n­-am vrut s-o cred odatӑ (“Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult animalele”), dar m-am ars de atâtea ori, încât am ajuns la concluzia cӑ dacӑ eṣti bun, eṣti luat de fraier.

Eu nu cred în prietenie. Nu în adevӑratul sens al cuvântului. Pentru mine prietenia este doar o stare de înṭelegere între douӑ sau mai multe persoane ce ṭine o anumitӑ perioadӑ de timp. Iar aceastӑ stare poate dispӑrea atunci când te aṣtepṭi mai puṭin.

Mi s-a întâmplat sӑ încerc sӑ ajut un prieten, deschizându-i ochii cu un anumit lucru, dar n-a putut sӑ vadӑ dincolo de ochelarii roz pe care îi purta, aṣa cӑ am rӑmas oarecum dezamӑgitӑ. Mai târziu am constatat cӑ acel prieten, insultat de “sfaturile” mele, s­­-a rӑzvrӑtit împotriva mea, dezamӑgindu-mӑ ṣi mai tare. Dupӑ o asemenea experienṭӑ, am rӑmas cu un gust amar. Unii oameni pur ṣi simplu au o deficienṭӑ mintalӑ ṣi o spun în cel mai diplomat mod. Apoi mi-am dat seama cӑ de fapt vina este a mea. Mai exact, din cauzӑ cӑ eu sunt cea care, la un moment dat, l-am considerat un prieten…

De atunci nu mai încerc sӑ fac lucrurile rele sӑ meargӑ, ci le tai de la rӑdӑcinӑ, iar dacӑ înainte credeam cӑ oamenii se schimbӑ, acum cred cӑ lumea a rӑmas aceeaṣi. Doar eu m-am schimbat!