Urechile noastre ar trebui sӑ aibӑ un buton de on/off pentru a nu auzi toate debitaṭiile celor din jur. Surplusul de informaṭii inutile dӑuneazӑ grav sӑnӑtӑṭii auzului dumneavoastrӑ, iar timpul pierdut nu se mai poate recupera niciodatӑ.
Cu toṭii avem un prieten “maestru” în arta povestirii ṣi de fiecare datӑ când ne întâlnim cu respectivul, el vorbeṣte, iar tu spui în mod repetat doar: “aha, aha, aha”. Are un stil de a povesti ceva, de parcӑ ar scrie o întreagӑ beletristicӑ, neomiṭând nici cel mai mic detaliu, iar dacӑ se întâmplӑ sӑ mai încurce faptele cronologice, se întoarce ṣi o ia de la capӑt. Si parcӑ încerci sӑ-l asculṭi, dar gândul îṭi zboarӑ involuntar în altӑ parte. Atâtea detalii, atӑtea paranteze, atâtea cuvinte irosite pe relatӑri anoste. Vai, ṣi au trecut abia 10 minute de când a început sӑ vorbeascӑ…
Sunt niṣte lucruri în viaṭa asta pentru care chiar nu se meritӑ sӑ-ṭi baṭi capul. Existӑ oameni proṣti cu care n-are rost sӑ vorbeṣti. Nu încerca sӑ le explici cӑ n-au dreptate, nu te certa cu ei (pentru cӑ de cele mai multe ori, muṣchii lor minte nu are), dar, mai ales, nu-ṭi obosi gura sӑ le spui: “Bӑ, eṣti prost!”, pentru cӑ oricum nu or sӑ te înṭeleagӑ. Deci cu ce folos sӑ pierzi timpul aiurea?
“Home, sweet home” sau “There’s no place like home”. Oare? Eu una, dacӑ stau sӑ mӑ gândesc, aṣ putea numi cel puṭin o sutӑ de alte locuri mai bune decât… acasӑ.
Vrei sӑ te desparṭi de cineva ṣi nu ṣtii cum? Atunci foloseṣte replica asta: “It’s not you, it’s me”! Acesta este cel mai diplomat ṣi, totodatӑ, cel mai ipocrit mod de a te despӑrṭi de o persoanӑ.
Ai examen peste câteva zile. Trece timpul aiurea, gӑsindu-ṭi tot felul de alte ocupaṭii, mai puṭin sӑ înveṭi. Iar la momentul cu pricina spui: “Doamne ajutӑ!”. Vorba asta mӑ face sӑ-mi amintesc de conversaṭiile cu persoanele în vârstӑ, care de fiecare datӑ încheie cu: “Sӑ te ajute Dumnezeu”… Deci, aṣ putea sta degeaba ṣi, rugându-mӑ, Dumnezeu (ca prin minune) m-ar ajuta cu tot ce am nevoie…
România este ṭara promisiunilor deṣarte. Când un politician promite este ca o raṭӑ care latrӑ, împunge ṣi fuge. Autostrӑzile vor fi construite din materiale proaste ṣi cu douӑ viteze: încet ṣi foarte încet, iar salariile vor creṣte imediat ce se închide la Non-stop!
Cele mai de prisos cuvinte pe care le-am auzit în viaṭa mea sunt: “Imi pare rӑu!” Pe deasupra, sintagma asta este una dintre cele mai prefӑcute afirmaṭii. Exemple: întârzii, uiṭi ceva/pe cineva, amâni un lucru, înṣeli, trӑdezi, minṭi etc etc - ṣi închei cu “Imi pare rӑu!”, adӑugând sau nu justificarea de rigoare. Din aceeaṣi clasӑ: “Imi cer scuze”, care nici mӑcar nu e o sintagmӑ corectӑ. Adicӑ îmi cer, EU MIE, scuze? (“îmi” – pronume personal, formӑ neaccentuatӑ, cu funcṭia de complement indirect) Corect este: “Iṭi cer (eu ṭie) scuze!”. Totuṣi, ai putea spune doar atât: “Stiu cӑ te-am facut sӑ aṣtepṭi, dar m-a reṭinut o scamӑ”, fӑrӑ ipocritul “îmi pare rӑu”, pentru cӑ astea sunt doar niṣte vorbe aruncate în vânt. Ori chiar îṭi pare rӑu… Hmm… Mai exact cum vine asta? Si pe mine cu ce mӑ încӑlzeṣte?
Mai rӑmâne o vorbӑ care mӑ face sӑ râd de fiecare datӑ când o aud: “nu voi mai pune gura pe bӑuturӑ niciodatӑ!”.
Concluzia este simplӑ. Citez: "Cuvintele sunt de kkt”! (D. O.)
