Stau câteodatӑ ṣi mӑ gândesc la trecerea timpului, la anii care au trecut, la prezent ṣi la viaṭa care mi-a mai rӑmas de trӑit. Am avut parte ṣi de bune, ṣi de rele, dar tot timpul am încercat sӑ învӑṭ din propriile-mi greṣeli.
Odatӑ cu trecerea anilor, am cunoscut mulṭi oameni. Pe unii doar pentru o zi, pe alṭii pentru o perioadӑ mai lungӑ, dar pe care i-am pierdut pe parcurs sau care chiar au rӑmas, ṣi pe alṭii pe care i-am cunoscut recent ori urmeazӑ sӑ-i cunosc. Am fost ṣi sunt înconjuratӑ de tot felul de oameni, începând de la cei de cea mai joasӑ speṭӑ pânӑ la cei pe care îi idolatrizez. Consider cӑ ai ce învӑṭa de la oricine, chiar dacӑ intrӑ în categoria : “Aṣa nu!”.
Imi plac oamenii foarte tare, deṣi cel mai bine mӑ simt singurӑ. Poate sunӑ egoist din partea mea, dar ṭin foarte mult la spaṭiul meu personal ṣi nu mӑ refer neapӑrat la spaṭiul fizic, ci la gândurile mele. Existӑ o vorbӑ pe care n-am vrut s-o cred odatӑ (“Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult animalele”), dar m-am ars de atâtea ori, încât am ajuns la concluzia cӑ dacӑ eṣti bun, eṣti luat de fraier.
Eu nu cred în prietenie. Nu în adevӑratul sens al cuvântului. Pentru mine prietenia este doar o stare de înṭelegere între douӑ sau mai multe persoane ce ṭine o anumitӑ perioadӑ de timp. Iar aceastӑ stare poate dispӑrea atunci când te aṣtepṭi mai puṭin.
Mi s-a întâmplat sӑ încerc sӑ ajut un prieten, deschizându-i ochii cu un anumit lucru, dar n-a putut sӑ vadӑ dincolo de ochelarii roz pe care îi purta, aṣa cӑ am rӑmas oarecum dezamӑgitӑ. Mai târziu am constatat cӑ acel prieten, insultat de “sfaturile” mele, s-a rӑzvrӑtit împotriva mea, dezamӑgindu-mӑ ṣi mai tare. Dupӑ o asemenea experienṭӑ, am rӑmas cu un gust amar. Unii oameni pur ṣi simplu au o deficienṭӑ mintalӑ ṣi o spun în cel mai diplomat mod. Apoi mi-am dat seama cӑ de fapt vina este a mea. Mai exact, din cauzӑ cӑ eu sunt cea care, la un moment dat, l-am considerat un prieten…
De atunci nu mai încerc sӑ fac lucrurile rele sӑ meargӑ, ci le tai de la rӑdӑcinӑ, iar dacӑ înainte credeam cӑ oamenii se schimbӑ, acum cred cӑ lumea a rӑmas aceeaṣi. Doar eu m-am schimbat!
Nu privi lucruri eterne (prietenia) prin prisma unor lucruri efemere (scurte perioade de amicitie cu anumite personaje) .
RăspundețiȘtergereSe spune ca oamenii se pot considera norocosi daca au doar un singur prieten adevarat (sau cel mult cativa). Cei mai multi nu intalnesc decat amici.
Cu alte cuvinte, desi ai intalnit multi oameni care sa-ti infirme ideea de prietenie, din punct de vedere statistic este natural. Nu e nevoie decat de o singura persoana, sau de un grup relativ restrans de persoane, care sa confirme ideea de prietenie.
Prietenia, astfel confirmata, ramane eterna si prin prisma propriilor trairi, nu doar prin prisma cartilor din biblioteca.
Articolul tău mi-a atins o coardă sensibilă. M-a determinat să postez şi eu o părere pe blogul personal.
RăspundețiȘtergereÎn general, privesc oamenii cu neîncredere. Nu ştiu cât de mult mă pot baza pe ei, cât de mult trebuie să-i înţeleg ca să mă fiu sigur că nu voi fi dezamăgit. Ştiu că am nevoie de oameni în viaţa mea, că au existat cazuri de prietenii celebre, deci am încercat să ajung la un răspuns. Meditaţile din ultimul timp mi-au format o opinie. Nu ştiu cât este de validă. Mi-am format-o pleacând de la un paradox ce limitează puterea computaţională a maşnilor de calcul. Ducând o paralelă dintre neuroni şi circuite logice (faptul că “schema” ţine este doar o opinie, nu garantează nimeni pentru ea), am ajuns la concluzia că persoanele cu care ne înţelegem, în care avem încredere, sunt reflexii ale propriei personalităţi. Vedem în ei ceea ce vedem în noi. Poate de aceea, atunci când suntem dezamăgiţi de cineva, ne simţim ca şi cum am fi dezamăgiţi de noi înşine.