19 noiembrie 2014

Presa din Romania creeaza monstri

Acum ca alegerile s-au incheiat, iar rezultatele s-au aflat, pot spune ca nici acum nu-mi vine sa cred cine a iesit invingator. Am trecut prin tot felul de stari, ciuda, furie, dezamagire, suparare, indiferenta, etc, pana cand am zis: asta e, asa e in democratie.

Pentru mine ramane in continuare castigator Victor Ponta, dintr-un motiv foarte simplu. Victor Ponta a avut cele mai multe voturi PRO, pe cand voturile lui Iohannis au fost, de fapt, voturi anti-PSD, in marea lor majoritate. Pur si simplu ma indoiesc ca exista un numar prea mare de voturi strict pro-Iohannis, poate unele din patriotism local, poate ca reprezinta "dreapta", poate ca e "neamt", dar toate acestea sunt doar lozinci. Nu exista nici un alt motiv obiectiv pentru care un primar de municipiu de provincie ar merita cea mai inalta functie in stat.


Votul in favoarea lui Ponta a fost garantat de realizarile sale in doar 2 ani de guvernare, dar mai ales pentru SCHIMBARE, o schimbare ce a inceput in 2012 si care, din cate se pare, nu se va mai putea implini. Sa nu ma inteleaga cineva gresit. Stiu si sunt foarte constienta de lipsa autostrazilor sau ca nu s-au facut un milion de locuri de munca (sau altele), dar eu nu judec un om dupa lucrurile nefacute (pentru ca nu e nimeni de nota 10), ci le pun pe toate in balanta si reiese ca Victor Ponta a indeplinit mai bine de 70% din promisiunile pe care ni le-a facut. Nici n-are rost sa le mai mentionez acum, iar pe cel, care zice "dar ce-a facut Ponta? N-a facut nimic...", il sfatuiesc doar sa se documenteze mai bine si sa ia in vedere ca si pentru lucrurile inca nefacute exista diferite cauze ce nu tin de rea-vointa.


Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri seamana cu povestea in care o fata striga "viol", dar cand vrei sa o ajuti, iti spune ca nu mai e nevoie, pentru ca s-a indragostit. Acea fata este reprezentata de noi, populatia Romaniei, care strigam pentru schimbare. Si strigam, si strigam, pana a intervenit ceva, ce n-a mai tinut de ratiune. Ei bine, a intervenit presa, de care multi s-au "indragostit".


Asa cum am mai spus si in alte ocazii, cele mai citite ziare (on-line bineinteles) sunt: Hotnews, Gandul, Adevarul, Reporter virtual, Pagina de Politica, Times New Roman, etc - in toate acestea nu o sa citesti vreun cuvant de bine despre Victor Ponta, probabil cu foarte, foarte mici exceptii. Si, conform definitiei, cand un anumit ziar este lipsit de impartialitate, rezulta manipulare. Cand o persoana citeste din "multe surse" (fara sa-si dea seama, toate aservite aceleiasi tabere), rezulta spalare pe creier. Vorbesc despre aceasta presa din on-line, pentru ca tinerii de aici se informeaza.


Ce a facut aceasta presa?

- in primul rand a impartit romanii in: destepti (electoratul lui Iohannis) si prosti (electoratul lui Ponta).
- dintr-un alt punct de vedere, romanii s-ar imparti in: tineri cu studii (electorat Iohannis) si pensionari (electorat Ponta)
- a introdus in problematica alegerilor comunismul, un regim ingropat de 25 de ani, care nu are absolut nici o legatura cu prezentul. Un regim care a bagat frica mai ales in tineri, cei care abia ce s-au nascut la sfarsitul acelei perioade, deci nu l-au trait la propriu. Oricum, e un regim care era complet irelevant in argumentele de campanie, deoarece social-democratia ("stanga") nu este egala cu comunismul, asa cum nici "dreapta" nu este egala cu nazismul.
- a ridicat in slavi oameni precum Plesu, Liiceanu, Patapievici (sustinatori Iohannis) si i-a denigrat pe Florina Cercel, Radu Beligan si pe multi altii (sustinatori Ponta)
- a fost complet lipsita de impartialitate, atacand doar PSD-ul si laudandu-i pe ACL-isti
- pe langa tema comunismului, au mai existat si alte teme false: 
          - 1. Amnistia, care a creat panica pentru toti ca, vai, scapa Voiculescu de puscarie, neinteresandu-se mai bine despre respectivul program de lege (cateva observatii: aceasta lege a fost creata pentru ca puscariile sunt pline, iar conditiile sunt derizorii, motive pentru care noi toti pierdem bani din cauza plangerilor la CEDO; un puscarias consuma in jur de 3000 de lei lunar tot din bugetul statului, bineinteles; nu in ultimul rand, legea viza faptele pedepsite conform vechiului cod penal, care urmau a duce la reducerea pedepselor prin noul cod penal, ori faptele mai putin grave, nu coruptia de nivel inalt sau altele)
          - 2. Voturile din diaspora si cozile formate acolo, cozi ce au fost mereu, chiar si in 2009 (exista chiar pe Hotnews asemenea articole, de exemplu: click aici ori pe youtube: click aici). Ideea e ca nu a interesat pe nimeni nici ca atunci au fost aceleasi probleme la vot, nici ca acum au votat de 4 ori mai multi cetateni romani decat in 2009, folosindu-se, astfel, intr-un mod ticalos de toate aceste evenimente si insistand atat de mult mai ales in cele 2 saptamani dintre cele doua tururi, incat nu s-a mai vorbit de lucrurile cu adevarat importante: program prezidential, echipe, viziuni, etc. Specific, ca sa fie clar, eu nu vreau sa le iau dreptul la vot celor din diaspora, ci doar acuz modul abject in care aceste evenimente au fost transformate in teme de campanie. Mai multe despre acest subiect cu voturile din diaspora, puteti citi aici (turul 1) sau aici (turul 2), pareri cu care sunt de acord (recomand a se citi si comentariile de la acele articole).


Toate acestea au instigat la ura si dezbinare si au creat un fenomen nemaiintalnit din anii '90, ducand la o prezenta covarsitoare la vot. E un fapt care ma bucura. E foarte bine ca atatia oameni au profitat de dreptul constitutional pe care il au si au mers la vot. Ma refer in primul rand la tineri, pentru ca in sfarsit nu vom mai auzi "ne-au hotarat pensionarii soarta", NU, de data asta mai bine de 11 milioane de romani, conform legilor democratice, au hotarat cine va fi noul presedinte.


Totusi, sunt alte aspecte care merita clarificate:

1. A avea studii superioare, nu te face automat destept. Se stie foarte bine ca in ziua de azi exista tot felul de facultati de duzina. Totodata, nici daca esti la o facultate de duzina, nu te face automat prost, pentru ca pot exista numeroase motive pentru care anumite persoane prefera aceste facultati (lipsa de bani, lipsa de timp, etc).
2. A avea studii superioare nu inseamna ca intelegi ceea ce se intampla in politica. Ok, politica nu e fizica cuantica, dar pentru a intelege evenimentele politice, este necesar sa le urmaresti. Am observat la foarte multi cunoscuti de-ai mei, care cu o luna in urma se declarau apolitici, ca apoi, deodata, au devenit fani Iohannis. De ce? Voi explica si asta.
3. Intelectualismul este inteles gresit. Oamenii intr-adevar intelectuali (putini in Romania) se ocupa cu altele, nu cu politica. La noi este promovat un pseudo-intelectualism si pot da nenumarate exemple: Papahagi, MRU, Plesu, Baconschi, etc.
4. A fi pensionar nu inseamna ca esti prost. Un pensionar are ceva in plus fata de orice tanar cu studii sau fara studii si anume: experienta de viata. Un pensionar a trecut prin toate regimurile politice de pana acum si consider ca este un mai bun cunoscator al evenimentelor politice, tocmai din acest fapt.
5. Coruptia, incompetenta si minciuna exista in toate partidele. Referitor la lista coruptilor din PSD, exista o lista la fel de lunga si cu coruptii din ACL.
6. Justitia NU este independenta. Daca era, atunci Udrea, Videanu, Blaga si multi altii nu mai zambeau acum in fata camerelor de luat vederi si nici nu mai explodau atatea dosare fix in campania electorala.
7. S-a creat un alt fenomen. Acum nu mai e valabila doar vorba "mintim poporul cu televizorul", ci s-a ajuns si la "mintim poporul cu calculatorul".

Ei bine, lucrurile astea nu au fost intelese si ma indoiesc ca vor fi intelese prea curand. Campania de anul acesta a fost cea mai jegoasa si cea mai slaba din toate timpurile, totusi, avem un castigator, care a luat mai bine de 6 milioane de voturi nu datorita campaniei sale si nicidecum a prestatiei sale. Klaus Werner Johannis a castigat strict datorita presei din on-line.


Nimeni, pana la auzul rezultatelor, nu a crezut ca Iohannis va fi noul presedinte. Nimeni! Cei care au facut sondaje au gresit lamentabil. Nici macar Iohannis nu se astepta sa castige. De aceea spun ca presa a reusit un lucru incredibil. Presa a dus la "trezirea" simtului civic. Presa a creat monstri! Presa, asa cum am enuntat mai sus, a dus la ura si dezbinare prin toate acele mesaje si minciuni propagate. Presa a impregnat in mintea tinerilor sa voteze cu oricine mai putin cu Ponta. N-a contat ca Iohannis era complet nepregatit, ca s-a facut de rusine la cele doua dezbateri la care a fost si ca a fost prea las sa-si faca aparitia la celelalte doua dezbateri. N-a contat nici cine era pe scena langa Iohannis. N-a contat ca reprezinta continuarea aceluiasi sistem de pana acum. NU. "Puie Monta" - asta e mesajul "intelectualilor", un mesaj care a prins atat de bine, incat a devenit un laitmotiv, pentru oricine care nu mai avea argumente. Bineinteles, nelipsitele jigniri la adresa sustinatorilor lui Ponta, care au fost folosite tot din cauza lipsei de argumente.


Ce a reusit sa faca presa mai mult decat orice alta campanie electorala din ultimii 25 de ani, a fost scoaterea la vot a nehotaratilor si a apoliticilor prin aprinderea spiritului de turma. Multi nu voiau sa fie inclusi in tabara "prostilor" sau a pensionarilor, ca na... doar astia voteaza cu Ponta. Am fost intrebata de unii: "Dar cum? Tu votezi cu Ponta?"; altii imi spuneau: "Tu esti singura din lista de prieteni care voteaza cu Ponta". Am fost jignita de oameni agramati, pentru ca eu votez cu Ponta si ei cu Iohannis. Altii m-au sters din lista, din acelasi motiv, dar, ma rog, asta chiar nu ma intereseaza, ca abia mi-am mai redus din asa-zisii prieteni.


Eu nu vreau sa jignesc pe nimeni si m-am abtinut de fiecare data sa recurg la un asemenea limbaj. Fiecare voteaza dupa propria constiinta. Eu mi-am expus parerea public si am acceptat si alte pareri. Tot ce am vrut a fost o discutie civilizata. Ii inteleg si pe cei care il admira pe Basescu, atata timp cat stiu ca ei sunt constienti de ceea ce a facut sau ce reprezinta el si, pur si simplu, nu-i deranjeaza asta. Asa cum si noi suntem constienti de defectele lui Ponta, dar am trecut peste acest aspect.


Problema principala o am cu acesti "monstri" nou aparuti in societatea civila cu intentie de vot. Am o problema cu oamenii care se cred destepti, dar injura, scuipa si scandeaza, in urma unei manipulari de cel mai inalt rang, care nu cred ca va ramane fara repercursiuni severe. Am o problema cu votul din ura sau cu votul anti, care nu se opreste aici; acum se cere in mod insistent demisia prim ministrului Victor Ponta. Dar cine va credeti? Nu uitati ca exista o Constitutie, aia pe care nici Iohannis nu o cunoaste. Nu uitati ca suntem mai bine de 5 milioane de oameni care am votat acum cu Ponta. Nu uitati ca tot prin alegeri, in 2012, noi l-am votat pe Ponta pentru majoritatea parlamentara si, implicit, pentru guvern. Nu uitati ca acum au fost alegeri prezidentiale, nu parlamentare. Daca pleaca Ponta, cade guvernul, deci trebuie format altul nou si ghiciti cine vor fi noul premier si noii ministri. Aveti grija ce va doriti, caci s-ar putea sa vi se indeplineasca. Aveti grija caci nu e exclus ca voi, eroii de azi, sa deveniti vinovatii de maine.


Felicitari, totusi, pentru castigarea alegerilor de anul acesta. Asa e in democratie. Nu conteaza ca esti tanar, batran, prost sau destept, castiga cel care ia majoritatea voturilor. Pana la alegerile parlamentare din 2016, vrem si noi sa ramanem cu un prim ministru care a dovedit mai multe decat oricare altul de pana acum. Voi ne-ati asigurat deja pentru urmatorii 5 ani cu o "papusa" de presedinte. Dar cine stie? Poate ca Iohannis ne va demonstra noua, in special nemultumitilor de azi, ca este un presedinte bun, poate ca va sti cum sa gestioneze aceasta tara si toate institutiile de aici, poate ca se va dezice de Basescu si de PDL. Dati-mi voie sa ma indoiesc. Pana acum a avut doua iesiri in public, in care, nu doar ca a aparut alaturi de Blaga, dar s-a si comportat exact ca Traian Basescu, dand directive si anuntand ca vrea preluarea puterii.


Zarurile au fost deja aruncate, asadar doar timpul ne va arata ce si cum.


17 august 2012

Lady Gaga


Să-i ierte Dumnezeu pe cei 35.000 de fani care au luat parte aseară la evenimentul satanic de maximă intensitate! Diavolul e pe pământ și se ascunde sub chipul lui Lady Gaga.
Cum au putut să cadă sub vraja Satanei? Cum au putut să sfideze legile creștine? Acest Antichrist contemporan a corupt mințile oamenilor mai slabi de înger, i-a atras în partea întunecată a desfrânării, i-a prostit, i-a manipulat.
Zeci de mii de suflete au decăzut în urma ritualului ocult și alte milioane de suflete sunt atrase involuntar în această vâltoare masonică inițiată de “Curva omenirii”, ce întruchipează cea mai de jos speță a firii umane.
Biserica nu a fost de acord încă de la început. Până și prea-creștinul Gigi Becali este total scârbit de prestația păcătoasei de Lady Gaga!



Au fost și alții care au încercat să oprească această propagandă satanistă, dar în zadar. Forța răului a fost mai puternică.
Și, totuși, cum au putut s-o primească pe această creatură în București, în România, într-o țară creștină? Din cauza asta ne merge nouă atât de prost.
Ce Lady Gaga? Aia e voce? Alea-s melodii? Asta a câștigat 5 premii Grammy? O înnebunit lumea! Nici nu poți să dai din fund pe muzica ei... Mai bine îl aduceau pe Nicolae Guță, care e creștin, și făcea un show live și extraordinar.
Feriți-vă, oameni buni! Împotriviți-vă Diavolului! Iar data viitoare, ca să nu cădeți în ispită, înarmați-vă cu mai multe cruci sfințite, cu aghiazmă și tămâie și, nu în ultimul rând, să nu uitați de Biblie!
Amin!



** Acest post este 100% sarcastic, dedicat, în mod special, prea-credincioșilor!


Piața Constituției plină de "sataniști":





Nu sunt fan înrăit, îmi plac doar câteva melodii ale ei. Totodată, îi apreciez vocea, originalitatea și faptul că ea chiar face un show adevărat. Poți să spui despre ea că e excentrică, nonconformistă, dar în niciun caz că e diavolul în picioare.

Iar ...  melodia mea preferată este:




9 august 2012

Femei vs. Bărbați




         Nu poate nimeni să nege faptul că istoria a fost de partea bărbatului. Încă din epoca de piatră, bărbatul a fost conducătorul. Și asta nu datorită inteligenței sale, nici a strategiei manipulative, nici a integrității și nici a preciziei. Singurul lucru de care s-a folosit a fost natura cu care e înzestrat, mai exact forța fizică!!
De aici și superioritatea unui bărbat față de femei.

Astfel, femeile au fost OBLIGATE să facă numai și numai ce vroia bărbatul, neputând sub nicio formă să-i iasă din subordine. Femeia s-a ocupat mult timp de gospodărie și de creșterea copiilor. Nu spun că bărbații duceau o viață ușoară, pentru că ei erau cei care se duceau la vânat, fiind indispensabili și în munca agricolă. Ceea ce contest este relația dintre cei doi, aceea de subordonare. Bărbatul era (și încă mai este) liber să facă ceea ce vrea, o libertate la care femeile doar visau (în mintea lor, pentru că oricum nu aveau dreptul la o opinie).
Revin puțin într-o periodă mai apropiată de prezent și anume la generația bunicilor noștri, poate chiar și a părinților...  Atât bunicul, cât și bunica (mă refer, în special, la cei care locuiesc la țară) se duceau amândoi pe câmp la prășit, cules, săpat ș.a.m.d., dar atunci când venea vorba despre treburile casnice, bunica era cea care se ocupa de tot. Bunicul se așeza la masă atunci când era gata mâncarea, bunica o servea, aducea tot ce trebuie, bunica strângea, bunica spăla vasele la sfârșit. Cu alte cuvinte, bunica era cea care se învârtea ca un titirez la picioarele bunicului, iar bunicul nu ridica nici măcar o scamă de pe jos ca s-o ajute. Și nu e deloc ușor să strângi după alții, nu e deloc ușor să te ocupi singur de creșterea copiilor, iar la cea mai mică greșeală a lor (a copiilor)... vina să pice tot pe femeie.
Se știe că o lungă perioadă de timp, femeile n-au avut nici măcar dreptul la vot (cam până în anii 1918-1920) și chiar dacă, în teorie, au obținut acest drept, în practică, ele votau tot după cum le dictau bărbații.
Religia a fost o altă armă pe care a folosit-o bărbatul pentru a rămâne la “putere”. Indiferent că a fost inventată sau că pornește de la un sâmbure de adevăr (pentru că oricum există ipoteze cum că multe astfel de documente/dovezi/fapte sunt ascunse, din diferite motive), mesajul transmis legat de subiectul în cauză este unul și același: lumea se împarte în două categorii: oameni și femei.
Luând în considerare toți acești factori (plus alții pe care nu i-am menționat) ce au pornit de la forța fizică cu care au fost înzestrați, bărbații au avut LIBERTATE, iar femeile au fost constrânse și considerate inferiore din toate punctele de vedere, social, psihologic, juridic, religios, politic, etc.
Consecințe:
Bărbatul a inventat focul, armele, roata, curentul, telefonul, becul, internetul. Avem exemple ca Einstein, Picasso, Newton, Mozzart. Cei mai buni bucătari sunt bărbații, cei mai buni scriitori, cei mai buni în toate.... sunt bărbații. DAR, toate acestea pentru că au avut acea libertate despre care vorbeam. Un bărbat dacă are înclinație înspre activitățile gastronomice, atunci, bineînțeles, că va excela în acest domeniu, pentru că o face din pasiune și NU din obligație (facând referire la femei). Un bărbat dacă este pasionat de beletristică, atunci își va lua tot timpul necesar  pentru a face rost de inspirație și de a scrie liniștit, folosindu-se de femei pentru curățenie, mâncare, sex sau orice are nevoie.
În schimb, femeile au fost ținute în urmă de către societate. Fiind prinse în cultul domestic și neavând voie să iasă în “lume”, ele n-au putut să dezvolte un alt talent în afara treburilor casnice. Nu aveau dreptul la o părere. Nu erau tratate cu respect. Erau subjugate, discriminate, subestimate, bătute (de cele mai multe ori fără motiv, ci doar ca bărbatul să-și redemonstreze superioritatea), înjurate și constrânse de orice libertate.
          Suntem considerate “sexul slab”, doar pentru că nu avem înălțimea și forța fizică a unui bărbat. Mai sunt și teorii, conform cărora “am fost concepute din coasta bărbatului” sau că am fost prevăzute inițial cu un penis, care nu s-a dezvoltat suficient.
Dar hai să fim serioși!
Astfel, au apărut mișcările feministe ce au revendicat lupta împotriva inegalității de gen și au promovat afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale.
Venise vremea ca femeile să demonstreze că ele nu sunt făcute să stea numai la cratiță. Venise vremea ca femeile să fie independente și libere să poată evolua pe ce plan vor ele. Venise vremea să avem drepturi egale. Ultimele studii au arătat ca numărul femeilor care s-au remarcat în domenii științifice, politice (sau altele care erau "destinate" bărbatului) crește pe zi ce trece.
Nu există egalitate între bărbați și femei, dar se completează perfect unul pe altul. Suntem diferiți atât din punct de vedere al constituției corpului, cât și al constituției creierului și, implicit, al gândirii, dar asta nu înseamnă că unul îi este superior celuilalt. Să nu uităm, totuși, că există și nenumărate exemple de "bărbați - fetițe" și "femei - bărbătoase".
De aici și vorba, cu care închei, că ȘI FEMEILE AU "COAIE!!" (la figurat, bineînțeles). 



**Ceea ce am vrut să spun la sfârșit este că din ce în ce mai multe femei ocupă locuri în conducere și chiar se descurcă foarte bine în postura respectivă. Există și păreri contra, dar asta doar datorită preconcepțiilor bazate pe niște fapte ce au evoluat în favoarea bărbatului, din motivele menționate mai sus. Nu spun că unul e mai bun decât celălalt, doar că n-ar trebui să existe discriminări de gen, mai exact, ar trebui să avem drepturi egale. Nu spun nici că toate femeile sunt puternice, așa cum există și foarte mulți bărbați pămpălăi. Însă, bărbații suferă de un orgoliu de nemăsurat, iar femeile încă sunt inhibate, din cauza unor preconcepții greșite. Altfel spus, bărbații se supraestimează, iar femeile se subestimează.
Și cum coaiele au devenit un simbol al puterii și al încrederii în sine, am ajuns la concluzia că și femeile au coaie, chiar dacă încă nu și le arată!! 

5 februarie 2012

Redundant

Urechile noastre ar trebui sӑ aibӑ un buton de on/off pentru a nu auzi toate debitaṭiile celor din jur. Surplusul de informaṭii inutile dӑuneazӑ grav sӑnӑtӑṭii auzului dumneavoastrӑ, iar timpul pierdut nu se mai poate recupera niciodatӑ.

Cu toṭii avem un prieten “maestru” în arta povestirii ṣi de fiecare datӑ când ne întâlnim cu respectivul, el vorbeṣte, iar tu spui în mod repetat doar: “aha, aha, aha”. Are un stil de a povesti ceva, de parcӑ ar scrie o întreagӑ beletristicӑ, neomiṭând nici cel mai mic detaliu, iar dacӑ se întâmplӑ sӑ mai încurce faptele cronologice, se întoarce ṣi o ia de la capӑt. Si parcӑ încerci sӑ-l asculṭi, dar gândul îṭi zboarӑ involuntar în altӑ parte. Atâtea detalii, atӑtea paranteze, atâtea cuvinte irosite pe relatӑri anoste. Vai, ṣi au trecut abia 10 minute de când a început sӑ vorbeascӑ…

Sunt niṣte lucruri în viaṭa asta pentru care chiar nu se meritӑ sӑ-ṭi baṭi capul. Existӑ oameni proṣti cu care n-are rost sӑ vorbeṣti. Nu încerca sӑ le explici cӑ n-au dreptate, nu te certa cu ei (pentru cӑ de cele mai multe ori, muṣchii lor minte nu are), dar, mai ales, nu-ṭi obosi gura sӑ le spui: “Bӑ, eṣti prost!”, pentru cӑ oricum nu or sӑ te înṭeleagӑ. Deci cu ce folos sӑ pierzi timpul aiurea?

“Home, sweet home” sau “There’s no place like home”. Oare? Eu una, dacӑ stau sӑ mӑ gândesc, aṣ putea numi cel puṭin o sutӑ de alte locuri mai bune decât… acasӑ.

Vrei sӑ te desparṭi de cineva ṣi nu ṣtii cum? Atunci foloseṣte replica asta: “It’s not you, it’s me”! Acesta este cel mai diplomat ṣi, totodatӑ, cel mai ipocrit mod de a te despӑrṭi de o persoanӑ.

Ai examen peste câteva zile. Trece timpul aiurea, gӑsindu-ṭi tot felul de alte ocupaṭii, mai puṭin sӑ înveṭi. Iar la momentul cu pricina spui: “Doamne ajutӑ!”. Vorba asta mӑ face sӑ-mi amintesc de conversaṭiile cu persoanele în vârstӑ, care de fiecare datӑ încheie cu: “Sӑ te ajute Dumnezeu”… Deci, aṣ putea sta degeaba ṣi, rugându-mӑ, Dumnezeu (ca prin minune) m-ar ajuta cu tot ce am nevoie…

România este ṭara promisiunilor deṣarte. Când un politician promite este ca o raṭӑ care latrӑ, împunge ṣi fuge. Autostrӑzile vor fi construite din materiale proaste ṣi cu douӑ viteze: încet ṣi foarte încet, iar salariile vor creṣte imediat ce se închide la Non-stop!

Cele mai de prisos cuvinte pe care le-am auzit în viaṭa mea sunt: “Imi pare rӑu!” Pe deasupra, sintagma asta este una dintre cele mai prefӑcute afirmaṭii. Exemple: întârzii, uiṭi ceva/pe cineva, amâni un lucru, înṣeli, trӑdezi, minṭi etc etc - ṣi închei cu “Imi pare rӑu!”, adӑugând sau nu justificarea de rigoare. Din aceeaṣi clasӑ: “Imi cer scuze”, care nici mӑcar nu e o sintagmӑ corectӑ. Adicӑ îmi cer, EU MIE, scuze? (“îmi” – pronume personal, formӑ neaccentuatӑ, cu funcṭia de complement indirect) Corect este: “Iṭi cer (eu ṭie) scuze!”. Totuṣi, ai putea spune doar atât: “Stiu cӑ te-am facut sӑ aṣtepṭi, dar m-a reṭinut o scamӑ”, fӑrӑ ipocritul “îmi pare rӑu”, pentru cӑ astea sunt doar niṣte vorbe aruncate în vânt. Ori chiar îṭi pare rӑu… Hmm… Mai exact cum vine asta? Si pe mine cu ce mӑ încӑlzeṣte?

Mai rӑmâne o vorbӑ care mӑ face sӑ râd de fiecare datӑ când o aud: “nu voi mai pune gura pe bӑuturӑ niciodatӑ!”.

Concluzia este simplӑ. Citez: "Cuvintele sunt de kkt”! (D. O.)